0336408401

comenzi@mesplant.ro

Ministrii agriculturii din UE au discutat consecintele crizei generate de Covid in sectorul agro-alimentar

Adrian Oros, ministrul agriculturii si dezvoltarii rurale, a participat in data de 1 septembrie 2020, la reuniunea informala a ministrilor agriculturii si pescuitului din Statele Membre, Koblenz, R.F. Germania. Tema discutiilor a vizat dezbaterea si schimbul de opinii privind ”Lectiile invatate in urma crizei coronavirusului - rezistenta sectoarelor agricole si alimentare, aprecierea alimentelor, a agriculturii si a animalelor”.

Presedintia germana a facut eforturi deosebite pentru ca aceasta reuniune sa fie organizata in formatul fata in fata astfel incat discutiile sa aiba rezultatele asteptate. Pandemia de Coronavirus a generat la nivel mondial o criza fara precedent, situatia actuala si consecintele ce decurg din aceasta trebuie sa fie clar definite. Criza Covid a demonstrat inca o data importanta asigurarii productiei europene de hrana, or reducerea bugetului PAC pentru perioada financiara urmatoare si introducerea de noi cerinte pentru fermieri nu fac decat sa fragilizeze sectorul agro-alimentar european.

In contextul crizei Covid, producatorii din sectorul agro-alimentar au suferit pierderi importante, iar in lipsa unor masuri urgente de consolidare a sectorului, multi producatori vor da faliment, lasand piata europeana dependenta de importul unor produse sub standardele UE.

Romania este profund preocupata de implicatiile multiple, sociale si economice, generate de criza Coronavirus si de identificarea celor mai bune solutii pentru ca fermierii sa poata sa isi desfasoare activitatea in vederea asigurarii securitatii alimentare. 

In interventia sa, Ministrul Oros a subliniat ca este imperativ necesar ca legislatia privind Politica Agricola Comuna pentru urmatorul Cadru Financiar sa fie adoptata cat mai repede pentru a putea raspunde eficient si din timp provocarilor pe care le intampina producatorii nostri. Este desigur importanta si consolidarea capacitatii de cooperare si asigurare a independentei de consum in conditii de criza, bazate pe norme care sa elimine practicile incorecte si disparitatile regionale din economie, prin mecanisme si politici adecvate, inclusiv concurenta neloiala a produselor importate care nu respecta aceleasi standarde.

Ministru Oros a transmis ca “atunci cand vorbim de „lectiile invatate” din recenta pandemie COVID-19,” atrage atentia „asupra rolului fundamental al lucratorilor sezonieri din agricultura care au adus o contributie semnificativa la mentinerea functionalitatii lanturilor alimentare si implicit a pietei interne pe durata acestei pandemii”.

Presedintia germana a adus in dezbatere tema comertului cu animalele vii. Ministrul a declarat ca, desi ar fi de dorit sa fie cat mai redus, acesta nu trebuie interzis, avand in vedere ca exportul UE in tari terte si pe piata unica este deosebit de important pentru fermieri. Totodata, ministrul a sustinut necesitatea ca standardele de bunastare a animalelor sa fie respectate pe toata perioada transportului.

Programul reuniunii a inclus si vizite in teren la proiecte de succes din domeniul viticulturii, beneficiare ale noilor tehnologii si inovatii din domeniu.

Sursa: www.gazetadeagricultura.info